Era 24 ianuarie, iar Vera Brandes avea 17 ani și ambiții aproape teribiliste care urmau s-o marcheze pentru tot restul vieții. Doar că deciziile ei au avut efecte asupra multora, și când zic multora, mă refer la peste 3.5 milioane de oameni.

💡 Ideea curajoasă

Vera a rezervat Opera House din Köln, pentru un artist în plină ascensiune. Provocarea era că singurul interval disponibil era de la 23:30, iar artistul avea concert și pe 23 și pe 25, în țări diferite. Dar asta era cea mai mică problemă.

Concertul urma să fie un live impro performance de Keith Jarrett – pianist care înregistrase, printre altele, cu Miles Davis. În Europa era destul de cunoscut pentru un artist de jazz, așa că nu-i de mirare că Vera reușise să vândă toate locurile din Opera House – 1400 mai exact.

🚗 Probleme de pe drum

A avut și Keith partea lui de vină – deși organizatorii i-au cumpărat bilet de avion așa cum ceruse managerul lui, Keith și cu producătorul lui au făcut o manevră și au vândut biletele pentru cash (pe vremea aia se putea). Au zis că ce, 1000 și ceva de kilometri îi faci într-o noapte, nu-i mare lucru.

Mare lucru n-a fost, până l-a apucat durerea de spate. Așa că a ajuns în Köln încovoiat și nedormit. Și odată ajuns în Köln, să te ții surpriză.

🎹 I-au tras clapa

Artistul a cerut un Bösendorfer 290 Imperial Concert Grand Piano. Un fel de Nimbus 2000 șmecher și mare, ca să se audă bine în toată sala. Dar cum Vera nu era expertă în piane, a pornit telefonu-fără-fir.

Și a ajuns Keith la Operă și a văzut pianul. Organizatorii au respectat prima parte din cerința lui: pe scenă îl aștepta un Bösendorfer, dar nu era nici Imperial, nici Grand. Faptul că se numea „Baby Grand Piano” era cea mai mică problemă.

Pianul ăla era folosit uneori pentru repetiții, octavele joase nu se auzeau corect spre deloc, iar octavele înalte erau prea ascuțite. Ah, era să uit: pedalele se blocau, clapele negre din centru nu funcționau deloc. Era un Baby Grand Piano cu probleme, nu vă luați de el, nici Keith nu s-a luat de el, doar a anunțat organizatorii că el nu cântă în condițiile astea.

😯 Ușor cu pianul pe scări

Vera a început să dea telefoane frenetic către oricine era din Köln și avea câtuși de puțină legătură cu muzica. Între timp a apărut și acordorul de piane și și-a pus mâinile în cap întrebând „cine v-a lucrat aici?!”.

Din fericire (și probabil noroc chior), tipa a găsit fix pianul șmecher cerut de Keith, trebuia doar să-l aducă repede la Operă și gata, problem solved.

Când a auzit-o acordorul, s-a crucit. Mi-l imaginez cum i-a zis în nemțește „măi duduie, ăsta e pian de €200.000, nu poți să-l transporți cu duba prin ger și furtună”.

Așa că acordorul s-a apucat cu o mână de acordat ce se putea acorda și cu cealaltă să-și facă cruce că așa situație n-a mai pomenit.

Între timp, pe Keith și pe tovarășul lui i-au instalat la un restaurant italian din apropiere, să-și recapete forțele.

🍝 Și cu pasta basta

Dacă tot era o zi de cacao, ospătarul a zis să dea și el o mână de ajutor – a greșit/uitat/încurcat comanda lui Keith și a producătorului și până le-a venit mâncarea, au trebuit să se întoarcă pentru ultimele probe de sunet. Mai bine zis, probleme de sunet.

Cu stomacul gol, nedormit și cu o criză de sciatică, Keith s-a așezat la pian și s-a făcut liniște. A apăsat câteva clape și apoi s-a ridicat și a anunțat că aia e, el nu cântă.

Cum banii pe bilete nu mai avea cum să-i dea înapoi, Vera s-a rugat de el până l-a convins să rămână și să cânte ce și cât se poate.

✨ Minunea

Sala s-a umplut, Keith s-a așezat la pian. Fiind un concert improvizat în totalitate, nu știa exact cu ce să înceapă, probabil cu notele stomacului gol.

Timp de o oră, Keith a creat pe loc ceva ce sigur îți va face pielea de găină. Așa că îți recomand să asculți concertul în timp ce citești ultima parte din newsletter.

Keith a fost în transă tot concertul - atent la fiecare notă, fiecare trosnitură, fiecare pedală rămasă blocată la jumatea cursei. Era la fel de surprins ca oamenii din public de fiecare notă.

Încet-încet, a explorat toate clapele – inclusiv pe alea stricate sau complet dezacordate. Și atunci s-a întâmplat minunea pe care nimeni n-are cum s-o replice.

La pianul ăla mic și aproape nefuncțional, Keith a luat o decizie la începutul concertului: n-o să se ascundă, n-o să folosească doar porțiunile de pian care sunt cât de cât acordate, n-o să încerce să mascheze imperfecțiunile și defecțiunile acelui Baby Grand Piano.

Nu. Keith s-a folosit de toate lucrurile care nu funcționau, pe alocuri le-a scos în față, le-a dat spațiu să exprime ceea ce un pian normal n-ar fi putut.

De exemplu, pedalele care se tot blocau le-a transformat în elemente de percuție în Part II, iar notele care erau total dezacordate au devenit accente din povestea creată de el.

💛 Norocul nostru

Faptul că noi știm toată povestea asta, inclusiv cum a sunat acel concert e dintr-un noroc sau o intuiție de moment. În ultima clipă, Keith le-a zis sunetiștilor să nu plece acasă, ci să dea record ca să aibă și el o amintire din Köln, din toată nebunia prin care a trecut.

Minunea asta de pe un Baby Grand Piano e cel mai vândut concert de pian solo din toate timpurile și din orice gen muzical. 3.5 milioane de copii vândute, în condițiile în care e vorba de jazz, nu de un Boy band. Ce a făcut concertul ăsta atât de căutat și de ascultat sunt 3 lucruri:

• un nume destul de mare din jazz a improvizat pe un pian stricat

• e un fusion de jazz cu influențe de muzică clasică

• e o înregistrare live, care te transpune, pentru o oră, într-o altă lume, una din 1975, într-un Köln bătut de ger și de ploaie

📌 Ce mi-am luat din povestea asta

1. Uneori minunile nu se întâmplă în condiții ideale de laborator. De cele mai multe ori creativitatea se întâmplă când lucrurile nu merg așa cum te aștepți.

2. Instinctul creativ poate să scoată la lumină lucruri uimitoare chiar și în cele mai neprielnice contexte. Și nu doar că le scoate la lumină, construiește ceva atât de viu și de particular, că nimeni nu îl poate replica.

3. Uneori și creatorul e la fel de surprins ca publicul de ceea ce iese din/prin el. Când ești prezent cu totul și atent doar la ceea ce creezi, mintea ta devine, într-un fel, la fel de spectatoare ca cei din public.

Dacă vrei să asculți tot concertul, here you go.

Până data viitoare,
zi cu soare pe cărare,

Andrei de la POARTA 9